Pastila de dupa cu Horatiu.

“De ce iubim femeile”, cartea definitorie pe care orisice misogin a citit-o, cartea cu care Cartarescu a facut valuri chiar printre lesbiene, carte cu care astfel il putem considera un Coelho autohton prin volumul vanzarilor (si al rasfoirii ei, caci romanul daca da bani pe o carte musai sa o citeasca), eseul cu care fiecare barbat, citindu-l, asteapta sa i se deschida portile Paradisului (”Cred ca Paradisul poate fi in Rai”, cum debita mai deunazi o pitzivedeta de pe sticla Tv-ului), contine un mic inconvenient. Eseul e prea scurt. Cartea pacaleste prin titlu. Pe multi amatori aruncatori cu parerea de pe malurile acestei tari minunate.

Asadar, m-am decis, intr-o clipa de filantropie dedicata celor care au cumparat cartea (ca da bine, deh!) si nu au citit-o.. sa continui eseul. Asadar, de la mine citire:

De ce iubim femeile?
Pentru ca atunci cind gresim si ne cerem scuze, ne iubesc mai mult decit atunci cind nu
le-am fi suparat.
Pentru ca atunci cind regretam clipele irosite, ele ne fac sa credem ca nimic nu e pierdut.
Pentru ca alaturi de ele putem fi noi insine. Niste copii frustrati. De noi insine.
Pentru ca barbatia noastra pierde in fata feminitatii lor.
Pentru ca unu nu ar fi nimic fara zero.
Pentru ca privind mersul lor, le admiram talpile.
Pentru ca frumusetea are si ceva insignifiabil la prima vedere.
Pentru ca stiu sa ne faca sa ne simtim importanti. Cu noi insine.
Pentru ca sint ceea ce ne lipseste.
Pentru ca existam.

De fapt, Andries o zice foarte bine: