Amanuntele de dupa. Conteaza.
Da, revin cu amanunte. Inainte cu aproximativ o ora de inceperea spectacolului, remarc, cu stupoare, dupa infuzia de bere existenta pe masa, ca traiesc.. ca traiesc sa o vad si pe asta. Asteptind infrigurat cu rezervarile in minte, controlindu-mi din nou buletinul, de frica sa nu fi gresit numele la rezervare, dar si vazind pregatirile ce se desfasurau, o poarta cu bolta, invelita intr-un voal alb (’eftin, vezi perdelele de la negustorii din Ardeal),
mi-l si imaginez pe Horatiu (nu, nu pe mine) iesind pe poarta, cu un reflector batindu-i de sus si unul din laterala, cu o floare vestejita in mina, zicind.. “Am asteptat-o pina acum… Sint un orb!”. Insa, dupa forfota desfasurata pe scena
dincolo de mine, chiar pe podium, se unduia viguros trupul unei fatuci bronzate rujata in exces (ca in piesele japoneze de teatru), incercind din rasputeri sa ne arate ca se poate fuma si cu picioarele, ca poti sa invirti nu numai pe barbatii cu ghiuluri, ci si niste cercuri pe tine (asta daca te tine abdomenul, n.r.), si ca poti juca spinzuratoarea de una singura, stind cu miinile si cu piciorul (care ti-a mai ramas mobil) in unghi de 120 de grade, fara sa-ti pese. Ma rog, misto preludiu. Gresit momentul. Ca aveam rezervare. Continue Reading »