Pastila de dupa cu Horatiu.

Azi de dimineata, cind se crapa de 10 si. In tramvai. O cersetoare tinara, cu pielea intinsa pe obrajii rotunzi, cu un copil in brate. “Dati-mi.. etc”, cunosteti textele. O doamna mai in virsta, hirsiita de problemele existentei de mica, putin creola, se ia de respectiva Ghimi. La care cersetoarea coboara la prima. Intre timp, triumfatoare (cred), dar la fel de indignata de acest soi de oameni, continua discutia de una singura, pina cind tanarul de vizavi, un pusti de liceu, incepe sa intre si el in monologul doamnei.
“- Pai lasati, ca astia fac 2 milioane pe zi din asta. E deja meserie.
- Dar sint pensionari cu 6 milioane pe luna. Si mai sint si invalizii, care cit sa ia de la stat..?! E alocatia de 2 milioane..
- Sa va zic ceva.. Eu stau pe la Valea Ialomitei, si e un cersetor acolo in fata la Angst, de luni bune. I-am facut niste poze. Vreo 2-3, in zile diferite. Si cind ma uit la ele, descopar ca o zi e olog de un picior, iar in alta zi de celalalt…”

Vorba lui Malaele: “Bucurestiul, acest oras mocirlos..” in care (as adauga eu) au murit si Miticii..

Da, revin cu amanunte. Inainte cu aproximativ o ora de inceperea spectacolului, remarc, cu stupoare, dupa infuzia de bere existenta pe masa, ca traiesc.. ca traiesc sa o vad si pe asta. Asteptind infrigurat cu rezervarile in minte, controlindu-mi din nou buletinul, de frica sa nu fi gresit numele la rezervare, dar si vazind pregatirile ce se desfasurau, o poarta cu bolta, invelita intr-un voal alb (’eftin, vezi perdelele de la negustorii din Ardeal),

mi-l si imaginez pe Horatiu (nu, nu pe mine) iesind pe poarta, cu un reflector batindu-i de sus si unul din laterala, cu o floare vestejita in mina, zicind.. “Am asteptat-o pina acum… Sint un orb!”. Insa, dupa forfota desfasurata pe scena

dincolo de mine, chiar pe podium, se unduia viguros trupul unei fatuci bronzate rujata in exces (ca in piesele japoneze de teatru), incercind din rasputeri sa ne arate ca se poate fuma si cu picioarele, ca poti sa invirti nu numai pe barbatii cu ghiuluri, ci si niste cercuri pe tine (asta daca te tine abdomenul, n.r.), si ca poti juca spinzuratoarea de una singura, stind cu miinile si cu piciorul (care ti-a mai ramas mobil) in unghi de 120 de grade, fara sa-ti pese. Ma rog, misto preludiu. Gresit momentul. Ca aveam rezervare. Continue Reading »